Festivalul Internațional de Poezie București

Târgul Național al Cărții de Poezie

 13 - 17 mai, 2015. Video 2015

Poeme – Dan Iancu

Dan IancuDan Iancu citește la Festivalul Internaţional de Poezie Bucureşti pe 14 mai 2014, ora 18.00, la Librăria Bastilia.

 

Născut în 1956, Bucuresti. A publicat șase volume:

 

Despre înțeles 1997 Editura Cartea Românească

bostonmylove 2002 Editura Eminescu

o piatră de spus 2004 Editura Vinea

tata doar fotografii 2009 Editura agol

Noi, o jumătate de zeu 2011 Editura agol

Despre Înțeles 2012 Editura agol 

în lăuntrul meu

în lăuntrul meu
e întuneric

unul călduț
umed
ce se aleargă pe sine

aș zice roșu negrului
dacă n-aș ști
că nu am niciun bec
în torace
niciunul de măcar
treijde wați

cînd mă vor deschide
lumina se va furișa
în mine
de abia atunci
luminînd
inima
ce stă
creierul care nu mai gîndește
și plămînii cenușii
ce nu mai gustă
fumul delicat
de țigară

 

poemele orașului tîrziu (78)

de două ori sunase
iar cîinele vecinului
îi cînta deja serenade

florile
erau încă vesele
dar zîmbetul
cam căznit
deși parcă viu

se gîndea dacă merită
să mai încerce
cînd zidul din dreapta
începu să alunece

cîinele tăcu
florile erau sobre
iar el
un pește-n congelator

ar fi fugit
nu era curios
nu-l interesa
nici difracția luminii
prin părul ei pubian
nici rețeta de scoici
cu furnici în copac
nici dragostea
impresionantă
a mamei lui

nu-l mai interesa
nimic
nimic

 

despre iubire (27)

iubito
nicînd
nu vor fi
sărutările
primite mai bine

nicicînd
pajiștile pielii mele
nu te vor însăila
în poveștile
spuse-n albastru

iar gîndurile tale
nu se vor furișa
în descîntecul alb
al miezului
celui amar
și de neacordat

ești trestie
indiferentului de vreme


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Cautare

Organizator

Co-Organizatori

Filiala Bucureşti Poezie - USR

Parteneri

Coproducător

Parteneri media